Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători români din industria locală a cosmeticelor, cu afaceri de 11,9 milioane de lei în 2021, plus 6% față de 2020, vrea să investească anul acesta circa 200.000 de euro în automatizarea capacității de producție. Planurile companiei includ pe viitor și investiții într-o nouă fabrică, dar și extinderea în afara granițelor țării.
Pandemia de Covid-19 s-a reflectat în orientarea puternică a consumatorilor către produse locale și a adus o inversare a raportului dintre vânzările online și offline, tendința de creștere pe segmentul online menținându-se chiar și după finele stării de urgență și redeschiderea magazinelor, afirmă Susana Laszlo, director general și acționar al companiei clujene Cosmetic Plant.
Compania clujeană Cosmetic Plant, unul dintre cei mai importanți jucători români pe piața locală a cosmeticelor, mizează pe repoziționarea mărcii și extinderea pe un segment superior de preț, odată cu lansarea, în noiembrie anul trecut, a gamei FaceCare. În acest sens, compania a investit anul trecut circa 100.000 de euro în cercetare, afirmă Susana Laszlo, director general și acționar al Cosmetic Plant.
Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de aproximativ 11,1 milioane lei (2,4 milioane euro), cu peste 1,2 milioane de produse comercializate, și își propune ca, la finalul acestui an, să depășească 12,2 milioane lei (2,6 milioane euro), creștere de 10% față de anul anterior.
Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a avut, ȋn primele șase luni din 2017, o cifră de afaceri cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. Gamele care au ȋnregistrat cele mai mari creșteri ȋn primul semestru au fost cele de protecție solară, LiftUp și gama pentru ȋngrijirea părului.
Cosmeticele românești încep ușor, ușor să câștige teren în preferințele românilor, în defavoarea brandurilor internaționale, pe măsură ce aceștia conștientizează treptat că un produs mai scump nu înseamnă neapărat că este mai bun, ci deseori este vorba doar de un ambalaj mai elegant și cheltuieli de marketing consistente reflectate în prețul de desfacere, spune Susana Laszlo, director general al producătorului local Cosmetic Plant, brand românesc cu o istorie de 25 de ani.
Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători români de cosmetice, a încheiat primele nouă luni ale anului cu afaceri mai mari cu 20%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, respectiv 8,5 milioane de lei (1,88 milioane de euro).
Cosmeticele fabricate de Cosmetic Plant, unul dintre cei mai cunoscuți producători români de profil, intră pe rafturile hipermarketurilor Carrefour, iar compania estimează vânzări anuale de 1 milion lei (225.000 euro).
Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a raportat în primele șase luni din acest an afaceri în creștere cu peste 20% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, la 6 milioane lei (1,33 milioane euro), evoluție susținută de extinderea rețelei de distribuție, a gamelor de produse și a exporturilor.
Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a înregistrat în primele trei luni ale acestui an o creștere cu 23% a cifrei de afaceri, până la aproape 2,5 milioane de lei (560.000 de euro), comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat compania.
Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a raportat o creștere cu circa 20% a business-ului în 2015 și mizează, și pentru acest an, pe un avans de cel puțin 10%. De asemenea, compania a înregistrat vânzări record la export, în creștere cu 170% comparativ cu anul anterior.
Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători români de cosmetice, a încheiat primele nouă luni cu afaceri mai mari cu 20%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, și a finalizat o nouă investiție în fabrica de la Cluj-Napoca, a anunțat compania.